Charlize Theron joaca in „Monster”, un film extrem de tensionat din punct de vedere emotional, care prezinta secretele ascunse in spatele titlurilor de senzatie legate de Aileen Wuornos, ucigasa in serie care ura barbatii si care a fost executata anul trecut in Florida.
Regizoarea Patty Jenkins dezvaluie o poveste de dragoste infiripata in ciuda ororilor si a patologicului care le caracterizeaza pe cele doua protagoniste cu probleme de adaptare sociala: Wuornos, o prostituata ratata, care isi ucide majoritatea clientilor, si Selby Wall (Christina Ricci), pe care parintii au trimis-o sa locuiasca la o matusa din Florida pentru „a se vindeca de homosexualitate”.
Cufundata intr-o depresie cu tendinte sinucigase, Aileen nimereste din intamplare intr-un bar, unde o intalneste pe Selby, de care se indragosteste imediat. Pentru a putea pastra relatia cu Selby, ea continua sa se prostitueze, ceea ce-i va alimenta furia ucigasa, din ce in ce mai puternica, pe care n-o mai pot astampara decat omorurile care se tin lant, in timp ce presa o numeste prima femeie ucigas in serie - un monstru.
MONSTER a fost scris si regizat de Patty Jenkins, si produs de Charlize Theron,
Mark Damon, Clark Peterson, Donald Kushner si Brad Wyman, in timp ce Sammy Lee, Meagan Riley-Grant, Stewart Hall, Andreas Grosch si Andreas Schmid sunt producatori executivi.
Charlize Theron poate fi vazuta intr-un rol de exceptie, inspirat de povestea adevarata a prostituatei Aileen Wuornos, ucisa anul trecut in Florida dupa ce a fost gasita vinovata de uciderea a sase barbati. Chiar daca Wuornos a recunoscut cele sase crime, printre care se numara si uciderea unui politist, ea pretinde ca a ucis doar in legitima aparare, incercand sa reziste atacurilor violente carora le-a fost vicitma in timp ce lucra ca prostituata
Analizand fara a se teme de consecinte titlurile de scandal legate de prima femeie ucigas in serie din America – caracterizata sordid de ziarele de scandal drept un monstru fara remuscari – in mijlocul ororilor si al tendintelor patologice, scenarista si regizoarea debutanta Patty Jenkins dezvaluie o poveste de dragoste imposibila, intre doua neadaptate.
Aflata in pragul sinuciderii, Wuornos intra intr-un bar din Florida, unde o intalneste pe Selby Wall (Christina Ricci), o tanara pe care parintii au trimis-o sa locuiasca impreuna cu o matusa pentru a o tine departe de tentatiile homosexualitatii. Wuornos, provenita dintr-un mediu familial abuziv si violent, se indragosteste repede si vede in Selby ultima ei speranta. Nefiind in stare sa-si gaseasca o slujba normala, dar incercand sa-si pastreze relatia cu Selby, Wuornos continua sa se prostitueze. Cand unul dintre clientii sai devine violent, Wuornos il ucide in legitima aparare; aceasta fiind prima crima din tragica serie care va urma.