Vară caniculară. Într-un sat de la marginea Pământului, o lume arhaică abia scoate capul să simtă mirosul marilor prefaceri. Datinile străvechi mai au încă o putere acaparatoare. Dar cel mai aspru obicei e dangătul mistic al clopotului de la nuntă. Când ies mirii din biserică, musai trebuie să bată clopotul! În acest univers, la graniţa dintre civilizaţii, Ionel o iubeşte pe Ionela şi plănuiesc să facă nuntă. Numai că un alt peţitor al fetei, înciudat că a pierdut-o, sparge clopotul! Şi de-aici începe bulibăşeala. Popa concluzioneazã: s-ar putea face nuntă şi fără clopot! Ionel nu acceptă! Trebuie să ţină datina! Îi trebuie un clopot nou! Flăcăul cere sfatul unchiului său, Ianăş. Ianăş apelează la Botoş. Botoş e cântăreţ în strană. Are relaţii pe la preoţi. Toţi trei pleacă la Timişoara la Mitropolie de unde trebuie să cerşească binecuvântarea Mitropolitului, că numai aşa poţi cumpăra un clopot nou. Aşa cere rânduiala! Şi-abia apoi merg până la capătul lumii, la Bucureşti, în Plumbuita, unde se fac clopotele bune. Numai că eterna stare de mahmureală a lui Botoş, damigeana lui de răchie şi un turnător surd care le vorbeşte în parabole, reuşesc să complice povestea. După alte aventuri petrecute într-un marfar şi negocieri teribile cu Marinică, macaragiul, reuşesc să pună clopotul în clopotniţa bisericii. Dar reapare celelalt peţitor al fetei şi îl blochează din nou. Noroc cu Ianăş care reuşeşte să descâlcească situaţia.